Chiar există o logică în spatele celor 8 GB de memorie RAM existentă în unele modele de telefoane Android? După ce am examinat câteva dispozitive Android cu specificații similare, am ajuns la concluzia că nimeni nu are nevoie de 8 GB RAM într-un telefon mobil. În plus, producătorii de asemenea dispozitive nu-și dau interesul pentru a se asigura că memoria internă este folosită în cel mai eficient mod cu putință. Mai e de lucru la optimizare.
În articolul trecut am discutat despre RAM Management, mai precis despre aplicațiile care „curăță” memoria RAM și am ajuns la concluzia că nu e neapărat necesar să ștergi acele informații. Sistemul de operare Android are propriile mecanisme integrate care se ocupă de memoria RAM fără să fie nevoie de o aplicație externă.
Cum reușește sistemul de operare Android să gestioneze memoria RAM de unul singur
În primul rând, funcțiile aplicațiilor care ar putea bloca complet telefonul sunt stopate de sistemul de operare dinainte ca acestea să fie lansate. Există și excepții prin intermediul cărora se permit anumitor procese să ruleze în background, consumând atât memorie RAM aiurea cât și curent electric din baterie.
Fără să luăm în calcul aceste erori ocazionale ale sistemului, apare o întrebare destul de logică: are rost să cumpărăm telefoane Android care au o cantitate uriașă de memorie RAM? Dacă ne vom uita la statisticile memoriilor RAM ale diferitor telefoane ce rulează simultan aceleași aplicații, o să observăm că sistemul de operare Android reușește să se descurce mai mult decât decent cu cantitatea de memorie/putere de procesare pusă la dispoziție.
Mereu pare să fi rămas un pic de loc liber în telefon iar din această cauză, a armoniei dintre hardware și software implementată de către producător, rare sunt cazurile în care reușim să folosim mai mult de 2 GB RAM.
Pe Nokia 3, un telefon entry-level cu 2 GB RAM, ideea de multitasking nu e chiar ok. Atunci când sari din WhatsApp în Facebook, în Chrome ori în altă aplicație o să realizezi că aplicațiile pornesc de la zero, nu au date cache în memoria RAM. Întotdeauna pe acest telefon o să existe cam 500 MB RAM liberi. Dar totul funcționează.
Pe Honor 9, aplicațiile ce rulează în fundal sunt închise automat în ciuda faptului că telefonul are de 2 ori mai multă memorie decât Nokia 3. Acest lucru face telefonul să se comporte ca și cum ar avea mult mai puțină memorie RAM. Cu alte cuvinte, aplicațiile pornesc mai lent dar nu au nici un pic de lag atunci când sunt folosite.
Există 2 versiuni de OnePlus 5, una cu 6 și alta cu 8 GB RAM. Spre deosebire de Honor, OnePlus folosește acest avantaj la maxim. În statistici, modelul folosește 66% din cei 6 GB disponibili și menține mereu 2 GB RAM liberi. Versiunea de 8 GB folosește mereu 4 GB și 4 GB lasă liberi. Întrebarea interesantă este cum putem folosi acei 4 GB rămași liberi de exemplu, pentru că cei de la OnePlus bineînțeles că nu au un răspuns. De ce se vinde un telefon cu 8 GB RAM dacă aceștia nu sunt niciodată folosiți la capacitate maximă.
Fără o manipulare în scop de teste cu aplicații precum Fill RAM, nu vei reuși niciodată să ocupi toți cei 8 GB RAM ai unui telefon. Nici cu Fill RAM nu vei reuși să umpli complet memoria RAM, mereu va rămâne un 500 MB liber. Da, e o palmă dată utilizatorului care speră să primească ceva WOW de la aceste dispozitive cu 8 GB RAM dar din păcate o asemenea cantitate nu îți va transforma telefonul într-unul superior celor cu mai puțină memorie.