De fiecare dată când mă pun la calculator, îmi pun și telefonul la încărcat pe birou, un Samsung Galaxy J6 2018 prin intermediul cablului USB. Evident, la scurt timp încep nervii pentru că acest dispozitiv se încarcă precum ochii mortului. Dacă la priză se descurcă binișor dar tot lent, atunci când îl încarci pe cablul de date ridicolul își atinge apogeul. Ca să ajungă de la 0 la 50%, pe USB la calculator are nevoie de ore bune. Și colac peste pupăză, cablul USB de la telefon e destul de scurt. Dacă primesc mesaje sau notificări trebuie să-l scot de la încărcat, să îl deblochez, să butonez pe el apoi să-l pun iar la încărcat, lucru ce pe mine unul mă enervează la culme.
Cred că nu voi mai cumpăra niciodată un telefon care nu are Quick Charge (funcția de încărcare rapidă a celor de la Qualcomm) și Wireless Charge, să pot să-l folosesc mult mai simplu atunci când e la încărcat, fără să fiu nevoit să scot toată ziua bună ziua mufele din el. În ceea ce privește Quick Charge, pe data de 1 iunie 2017 a fost lansată varianta 4+ care nu face decât să aducă și mai multe beneficii pentru utilizatori (cu 3 grade Celsius mai puțină temperatură la încărcare, cu 15% mai rapid față de Quick Charge 4 și cu 30% mai eficient față de versiunea precedentă). În momentul în care Quick Charge 4 a fost anunțat, promitea dispozitive care se vor încărca de la 0 la 50% în doar 15 minute. Apoi, referitor la Wireless Charge, chiar dacă este o metodă de încărcare oarecum lentă, mie unul mi-ar fi foarte utilă pentru că oricum sunt nevoit să petrec foarte mult timp la PC. Mi se pare mult mai convenabil să lași telefonul să se încarce pe un stand, fără nici un fir atașat și să îl poți folosi rapid de oricâte ori ai nevoie fără să ai de scos mufe și de pus apoi mufe. Cred că orice telefon modern ar trebui să aibă aceste două funcții implementate.
Voi? Cum vă încărcați telefoanele mobile? Sau mai bine zis ce vă nemulțumește la metodele folosite pentru încărcarea lor? Vă aștept cu răspunsuri în secțiunea de comentarii.
Eu am fast charge. Intr o jumătate de ora e încărcat la 80 la suta. Posesor huawei mate 10 pro