Folosesc Samsung Health pentru a monitoriza câți kilometri merg pe jos în fiecare zi, de ani de zile, însă niciodată nu am fost curios să văd cât de precisă este această aplicație. Ei bine, am zis să măsor pe Google Maps cele două ieșiri pe care le fac zilnic, să vedem dacă datele de pe Maps bat cu cele de pe Samsung Health.
Ieșirea 1 = Maps indică o distanță parcursă de 7.46 kilometri
Ieșirea 2 = Maps indică o distanță parcursă de 7.05 kilometri
Samsung Health = indică o distanță totală parcursă de 14.51 kilometri
Acum, dacă adunăm 7.46 cu 7.05 o să vedem că ne dă fix 14.51, ceea ce pe mine unul m-a uimit. Sincer nu mă așteptam să bată atât de bine una cu alta dar, iată, tehnologia avansată ne uimește din nou. Putem spune că Samsung Health este o aplicație de măsurat pașii mai mult decât precisă. O să testăm în același mod pe viitor și alte aplicații de fitness, care au pedometru instalat, să vedem dacă de asemenea sunt la fel de precise precum Health.
Alte lucruri interesante la Samsung Health
- Competiția lunară de mers pe jos. Foarte interesantă, te poate motiva să ieși zilnic să faci pași astfel încât să termini competiția lunară într-un top cât mai sus.
- Consumul de calorii în fiecare zi. Câte calorii consumi de-a lungul unei zile, chiar și atunci când nu faci fitness. Este un soft de monitorizare foarte bun, se pot adăuga și mâncăruri și băuturi.
- Programe de fitness gratuite. Probabil majoritatea aplicațiilor de fitness le au dar mie mi se par excelente cele care sunt pe parte de alergare. Pur și simplu respecți planul și ajungi să alergi 10 kilometri în maxim 2 luni.