Home Aplicatii Android 4 lucruri interesante pe care le mai face Google Maps

4 lucruri interesante pe care le mai face Google Maps

5564
0

Google Maps peste printre noi de ani buni și de-a lungul timpului, a reușit să ne fie de foarte mare ajutor atunci când am avut nevoie de ghidare în locuri străine, pe jos sau cu autoturismul. Ei bine, în afară de funcția GPS, Google Maps are și alte funcții interesante despre care nu toată lumea a auzit. Și culmea că în anumite contexte sunt foarte utile. Haideți să vedem 4 lucruri interesante pe care aplicația Maps a celor de la Google știe să le facă. Sunt funcții simplu de înțeles și destul de utile.

4 lucruri interesante pe care le mai face Google Maps

Timeline – o funcție care-ți înregistrează mișcarea, deplasarea. Îți înregistrează magazinele pe care le vizitezi, restaurantele, atelierele service, hoteluri, atât timp cât ele sunt înregistrate ca și companii pe Google Maps. E o funcție interesantă nu pe moment, ci pentru viitor. O să-ți ofere peste ani un fel de album cu orașele, țările și localurile pe care le-ai vizitat. Eu nu am dat atenție acestei funcții până recent, când am văzut cât de frumos îmi arată localurile din oraș pe care le-am vizitat de-a lungul timpului.

Offline Maps – mare atenție, o funcție de aur pentru cei care pleacă să viziteze orașele Europei. În străinătate, Roaming-ul de date poate să fie o problemă costisitoare așa că cei de la Google au venit cu o soluție. Funcția Offline Maps din aplicație îți permite să selectezi un perimetru, un oraș, o țară chiar pe care să-l descarci în telefon și pe care aplicația să-l poată folosi atunci când nu există trafic de date. O funcție foarte utilă după cum spuneam pentru cei cu Roaming scump în străinătate. Atenție însă, cu cât mai mare este harta pe care vreți să o folosiți offline, cu atât dimensiunea fișierului care va trebui stocat în telefon va fi mai mare.

Location Sharing – o funcție foarte utilă atunci când îți dai întâlnire cu un necunoscut. Situații de genul sunt multe, de exemplu vrei să cumperi un telefon second hand, o mașină second hand, etc. Îl adaugi la contacte, te adaugă și el pe tine apoi puteți să vă dați share location unul altuia, astfel încât unul dintre voi să se deplaseze spre celălalt. De asemenea, utilă și în cazul în care ai de ridicat pe cineva de la o adresă necunoscută, ori ești așteptat la o locație necunoscută.

Explore Nearby – pe lângă funcția de GPS, Maps s-a transformat în ultimii ani într-un fel de ghid turistic. Îți arată ce fel de localuri, hoteluri, cluburi ai în jurul tău la orice oră. Muzee, parcuri, toate sunt în aplicație, trebuie doar să accesezi funcția Explore Nearby. E o funcție foarte bună pentru cei care călătoresc în orașe sau în țări străine. Te scutește de nevoia de a opri lumea pe stradă și de a întreba unde poți să bei o cafea, unde poți să găsești un hotel mai ieftin, ce atracții turistice sunt în jur, etc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here