În momentul în care începi să cauți apartamente de închiriat în București, sau garsoniere, sau case, sau chiar garaje ca să ducem lucrurile la extrem o să observi un lucru destul de ciudat: este misiune imposibilă. De ce? Pentru că site-urile de anunțuri au fost acaparate de fel de fel de personaje de tristă existență care au umplut categoriile „De Închiriat” cu anunțuri false.
Care este scopul acestor anunțuri false și ce înseamnă ele de fapt? Cum adică anunț fals?
Ei bine, în momentul în care intri pe cele mai renumite site-uri de anunțuri generale din România, locul din care toată lumea speră să facă rost de un apartament sau de o garsonieră închiriată, constați că există foarte multe anunțuri. E o harababură totală. Unele sunt din București, altele din orașe provinciale. Unele au poze altele nu. Unele sunt postate de 2 sau de 3 ori, etc. E o adevărată aventură să stai să cauți prin toate din moment ce nu sunt bine filtrate.
În momentul în care ți-ai făcut o listă din miile de anunțuri și începi să suni proprietarii la numerele de telefon din anunțuri, constați că nimic nu mai este valabil. Unele au fost închiriate dar ca prin minune, cei care le dețin mai au ei altă garsonieră într-o altă zonă mult mai proastă pe care ți-o pot închiria, bineînțeles. E o soluție tipic românească de „a agăța” potențiali clienți de către agențiile imobiliare clădite peste noapte în București. Cum să găsești de închiriat dacă din miile de anunțuri nu reușești să aduni nici măcar două sau trei mai de doamne-ajută?
Soluția? Care este soluția?
Așadar, cauți chirie? Nimic mai simplu… Găsești garsoniere de închiriat în București pe Storia.ro, sau apartamente sau case, exact ce ai tu nevoie. Discutăm despre un site de nișă specializat în imobiliare pe care găinarii nu au ce căuta cu anunțurile lor fictive. Totul este verificat și nu va exista niciodată o pierdere de vreme. Aceasta este soluția pentru cei care doresc să găsească rapid un imobil de închiriat într-o capitală în care nimic nu pare să mai fie normal.