Optimizarea pentru un consum de energie mai mic este aproape obligatorie în ziua de azi, când avem telefoane cu ecrane mari, baterii mici și aplicații care consumă câte resurse vrea Dumnezeul lor. În cele ce urmează avem un mic tutorial de optimizare pentru Android 9 Pie, dar multe sfaturi se aplică și altor versiuni de sisteme de operare Android. Se aplică oricărui tip de telefon defapt.
Haideți să vedem cum reușim să scoatem mai multe ore de funcționare din telefoanele noastre Android care rulează versiunea Android 9 Pie…
Tutorial optimizare Android 9 Pie (consum de energie)
- Activează NIGHT MODE – o măsură foarte bună pentru cei care dețin telefoane Android de la Samsung, cu display-uri AMOLED. De asemenea, n-ar strica nici instalarea unei imagini de fundal complet neagră în acest caz, atât pentru home screen cât și pentru lock screen. După cum știm, ecranele AMOLED nu aprind pixeli acolo unde „văd” culoarea neagră, și astfel se face economie de energie.
- Instalează Facebook Light – deși aparent pare o aplicație care ar trebui să vină la pachet cu certificat de handicap, eu o folosesc deja de vreo lună și mi se pare destul de reușită. Consumul de resurse este mult mai mic față de aplicația reală și recomandarea mea este să NU vă instalați Facebook Messenger. Folosiți serviciul de mesagerie din aplicația Facebook Light care iarăși, funcționează destul de corect.
- SCREEN TIMEOUT 15 secunde – obligatoriu această setare trebuie bifată pentru că dacă display-ul stă pornit mai mult decât necesar, se consumă energie inutil. Noi nu ne dăm seama dar cea mai mare parte a energiei se scurge din telefon fără ca noi să facem mare brânză cu el. Trebuie să eliminăm aceste sincope.
- Dezactivare update automat aplicații – părerea mea este că mai bine faceți update la aplicațiile din telefon o dată pe săptămână, când sunteți acasă și conectați la Wi-Fi. Nu recomand să lăsați să-și facă update când vrea telefonul, mai ales dacă aveți instalate foarte multe aplicații. PlayStore – Settings – Autp update apps.
- Renunțați la Widgets – am observat că e la modă ca toată lumea să-și instaleze prostia aia de widget cu vremea. După ce că nu bate niciodată cu realitatea, mai consumă și resurse degeaba, ea trebuie să se updateze constant deci conexiune la internet, update, etc. Sinonim cu consum de energie degeaba.
- Dezactivați servicii gen Bixby și Briefing – sunt genul acela de aplicații pe care cei de la Samsung ni le bagă pe gât, fără să ne întrebe dacă le vrem, dacă avem nevoie de ele sau nu. Chestia e că pentru a le dezactiva e un pic de muncă. Este recomandat să scăpați de aceste două servicii specifice telefoanelor Android de la Samsung pentru a asigura o durată de viață mai lungă a bateriei.
Foarte tare tutorialul. Multumesc mult pentru postare.