Home Aplicatii Android Cele mai bune aplicații Android pentru cei care doresc să facă fitness...

Cele mai bune aplicații Android pentru cei care doresc să facă fitness de acasă

2027
0
fitness de acasă

Cu siguranță mulți dintre noi am pus câteva kilograme bune în plus în ultimii doi ani. Pandemia care ne-a forțat să stăm în case înapoi frica de a nu ne îmbolnăvi la sălile de fitness ne-au făcut pe mulți dintre noi să căutăm soluții alternative pentru a slăbi.

Una dintre aceste soluții se leagă evident de exercițiile fizice pe care le putem face în propria locuință.  În ziua de astăzi nu mai este nevoie să căutăm pe internet articole despre cum putem să slăbim folosind diverse exerciții de fitness în dormitor, tot ce avem nevoie este o aplicație Android. Când vine vorba despre aplicații Android pe tematica fitness de acasă, Slavă Domnului, avem de unde alege. În cele ce urmează vom trece În revistă cele mai interesante aplicații Android pentru cei care doresc să facă fitness în propria casă și să dea jos până la vară kilogramele acumulate în plus. 

BodBot – Personal Trainer: Workout & Fitness Coach

Această aplicație Android  este construită pe principiul unui antrenor virtual de fitness care îți este la dispoziție întotdeauna și care te poate ajuta să construiești exerciții destul de interesante cu ce ai la îndemână oriunde te-ai afla (la sală sau acasă). 

Aplicația este una destul de impresionantă pentru că deține seturi de exerciții pentru foarte multe categorii: adiția musculoasă, pierderea în greutate și arderea grăsimilor, creșterea forței,  tonifiere, obținerea unei forme fizice foarte bune per total. 

Dacă vrei să slăbești tot ce trebuie să faci este să alegi din categoria de exerciții disponibile „burn fat and loose weight” apoi să setezi intensitatea acestor exerciții, alături de zilele pe care le ai disponibile în vederea efectuării de exerciții. Se pot seta exerciții în funcție de grupa de mușchi sau în funcție de tipul exercițiului: cardio, flexibilitate, mobilitate sau forță. 

Aplicația este una foarte complexă care chiar te poate ajuta în cazul în care îți dorești cu adevărat să slăbești. BodBot Este în mare parte gratuită dar dacă doriți să deblocați absolut toate opțiunile, aceasta costă undeva la 24 RON pe luna. 

Daily Workouts Free – Home Fitness Workout Trainer

O aplicație extrem de simplă și la obiect, pentru cei care doresc să înceapă să facă exerciții fizice acasă, fără să fie nevoiți să parcurgă planuri complexe de slăbit. Aplicația este gratuită dar cei care doresc mai multe tipuri de exerciții o pot cumpăra cu 119 RON.

Aplicația gratuită îți arată doar dum să faci anumite exerciții pentru diferite părți ale corpului, nu are funcție de planificare sau alte nebunii. Este poate cea mai bună alegere pentru începători, pentru cei care nu au mai avut de-a face cu mediul fitness până acum, sau efectiv pentru cei care nu doresc să se complice cu aplicații ce necesită foarte multă bătaie de cap. 

Fitify: Workout Routines & Training Plans

Poate una dintre cele mai bune aplicații Android destinate celor care doresc să slăbească.  Aplicația este una plătită în cazul în care dorești să beneficiezi de training personalizat, dacă dorești ca aplicația să se ocupe de programul tău și să-ți spună ce anume să faci astfel încât să ajungi la greutatea dorită. Dacă nu dorești să folosești aplicația drept asistentul personal, nu este niciun fel de problemă ai acces la baza de date cu exercițiile pe care le poți face pentru diferite grupe de mușchi.

În principiu că am de asta avem nevoie atunci când căutăm o aplicație destinată fitness-ului de acasă, de o bază de date cu diverse exerciții pe care le putem face fără aparate, exerciții care sunt atestate drept eficiente. Dacă doriți să urmați planurile gândite de aplicație, să vă lăsați kilogramele în  grija aplicații, ea costă undeva la 45 RON pe luna. 

Samsung Health 

O aplicație pe care mulți dintre noi o avem deja instalată în telefon dar pe care nu am folosit-o niciodată. Samsung Health știe să facă foarte multe analize și știe să pregătească foarte bine un profil de fitness adaptat atât pentru exteriorul locuinței cât și pentru interior. 

Cei care nu doresc efectiv să se complice cu o aplicație dedicată de fitness și dețin telefoane Samsung (poate fi instalată pe orice tip de telefon Android) pot să  efectueze exerciții prin intermediul acestei aplicații. Samsung Health deține o plajă foarte variată de exerciții pe care le poți face în aer liber (mers, alergat, mers cu bicicleta, basket, etc), dar și la interior (flotări, genuflexiuni, Abdomene,  exerciții cu greutăți, exerciții cu gantere,  coarda,  bicicletă  fixă, etc). Aplicația înregistrează fiecare set de exerciții,  monitorizează greutatea,  alimentația și somnul.

Samsung Health este o aplicație gratuită și nu deține setări foarte complexe pentru planuri de slăbit. Ea se adresează efectiv celor care doresc să facă sport, mișcare, să dea jos kilogramele acumulate în plus, dețin deja un telefon mobil Samsung și nu doresc să plătească pentru aplicații de fitness dedicate. Este compatibilă cu ceasuri brățări de fitness, se sincronizează fără probleme cu astfel de dispozitive. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here