Home Editorial Ar putea Sailfish să amenințe lumea Android sau iOS

Ar putea Sailfish să amenințe lumea Android sau iOS

1436
0
Sailfish

La MWC 2017, Sami Pienimäki, CEO Jolla împreună cu vreo câțiva parteneri au prezentat noua organizare a companiei alături de Sailfish OS, definit ca fiind un produs internațional. În 2017, compania vrea să înceapă să opereze pe profit așa că aruncă în joc acest nou sistem de operare Sailfish în lupta cu Android și iOS, destinat în special Chinei și Americii de Sud. În unele țări, această companie Jolla nu a avut atât de mult succes dar asta contează mai puțin acum.

Această companie are „domiciliul” în Finlanda și se ocupă în acest moment cu vânzarea unei platforme software care la prima impresie, seamănă cu sistemul de operare Android. Planul lor este să se integreze cât mai bine în mediile inaccesibile Android și iOS la început. În plus, ambele sisteme de operare, atât Android cât iOS sunt într-adevăr sigure, dar oferă developerilor prea puțină putere de influență. De asemenea, aceste două sisteme nici nu prezintă ce anume se petrece la nivel de developer sau care sunt datele pe care le colectează și le trimit către centre.

Jolla spune că poate oferi primul sistem de operare care este restricționat regional. Cu alte cuvinte, toate datele colectate rămân în țara respectivă în care s-a cumpărat dispozitivul. Cu toate acestea, clienții Jolla respectiv producătorii de telefoane mobile trebuie să trimită înapoi către Jolla schimbările pe care le efectuează asupra sistemului de operare. Este un proiect Open Source în care aplicațiile ruse făcute pentru Sailfish ar putea să funcționeze și în Brazilia.

Apropo de aplicații, pe Sailfish se vor putea instala aplicații Android însă e posibil să apară niște limitări cum s-a mai întâmplat de fapt în trecut. Nu este clar cu ce anume contribuie Sailfish la ecosistemul smartphone, însă pare să fie un sistem de operare ce va putea fi folosit și pe TV, pe ceasuri smart, pe dispozitive pe care clientul le va fabrica singur, etc.

Voi ce credeți? E posibil ca Sailfish să amenințe Android?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here