De când mă știu, mereu am fost pasionat de telefoanele mobile. Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că în ultimii ani am avut peste 100 de asemenea dispozitive, majoritatea în epoca în care nu prea exista ideea de smartphone dar asta nu prea contează pentru ceea ce vreau să transmit. Astăzi s-a întâmplat un lucru în premieră pentru mine: am aruncat la gunoi pur și simplu un telefon bun.
În 10 ani de experiență cu telefoanele mobile, nu am avut niciodată probleme cu ele, adică să mi se defecteze, să mi se spargă astfel încât să nu mai poată fi niciodată folosite sau reparate. Ei bine, asta până la Allview Impera M. Am reușit să arunc telefonul acesta direct la tomberon după ce 2 zile m-am chinuit cu el de mama focului. Este un telefon ieftin, a costat 199 de lei și are Windows 8.1.
Telefonul l-am cumpărat în urmă cu câteva luni ca să-l fac tatei cadou, însă nu i-a plăcut. Da, din păcate am rude care strâmbă din nas când le cumperi cadouri dar în tine, nu asta voiam să subliniez. Cum omul nu l-a folosit și eu ajunsesem la disperare cu al meu Samsung Galaxy Grand Neo Dual Sim care rămânea fără baterie când îți e lumea mai dragă, am zis să-l folosesc eu.
Ei bine, nu am reușit. Vă dau cuvântul meu de împătimit al tehnologiei că nu am reușit și o să vă povestesc imediat care au fost problemele întâmpinate și mai ales care a fost problema care m-a determinat să arunc pur și simplu telefonul la gunoi.
Problemele întâmpinate cu Allview Impera M
- După 30 de SMS-uri, bateria ajunsese la 20% de la 70%
- Nu primeam SMS-ul de confirmare pentru a mă loga pe Facebook de pe acel telefon
- Am trimis 10 SMS-uri pe seară cuiva și nu a primit nici unul
- Nu avea semnal
- Se încărca super greu de la USB-ul PC-ului
- Nu se poate tasta pe tastatura internă, e varză
Problema care m-a determinat să arunc telefonul Allview Impera M
Nu mi se conecta Facebook Messenger nici pe Wi-Fi nici pe 3G. Pur și simplu stătea în stadiul acela „Waiting for network” sau ceva de genul. Frate deci chiar nu am reușit să folosesc telefonul acela. Avea probleme grave de funcționare, cum să trimiți 10 SMS-uri și să nu expedieze în realitate nimic? Cum să facă așa pe Messenger? Să nu se conecteze și chestii de-astea? Și l-am aruncat. Nu se poate folosi, ajungi la nebuni cu el, te apucă toți dracii.
Îmi pare sincer rău că ai avut probleme cu el, dar ai putea să fii un pic mai calm? Nu toată lumea a trecut prin ce ai trecut tu cu el. Eu am un Impera M de doi ani jumate și merge perfect. Cred că au fost 2 serii de telefoane Impera M cu 2 firmware-uri diferite și cred că tu l-ai nimerit pe cel defectuos. Puteau fi corectate problemele cu instalarea unui OTA update de la Microsoft prin intermediul Preview for Developers.