A trecut un an de când am acest Samsung Galaxy J5 2016 și am zis să fac un mic articol despre cele constatate în acest timp legat de dispozitiv, cu bune și cu rele. De obicei, nu prea țin telefoanele mai mult de un an dar iată că acest J5 2016 are 13 luni deja. Să nu o mai lungim, să vedem ce anume mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut într-un an de utilizare a unui telefon Android Samsung Galaxy J5 2016.
Am folosit un Samsung Galaxy J5 2016 peste un an – ce mi-a plăcut
În primul rând, trebuie să știți că este un dispozitiv destul de rezistent. Mi-a căzut pe jos de câteva ori și a rezistat. Nu s-a spart, nu s-a îndoit. Desigur, metalul de pe margine s-a julit un pic dar asta-i nimic comparativ cu un display spart, zic eu. Și pe bune, chiar sunt neîndemânatic. Vedeți cum arată vechiul meu telefon Android, Rambo, aici, ca să vă faceți o idee că sunt un om cu două mâini stângi.
Mi-a plăcut că nu s-a degradat. Arată aproape la fel de bine ca-n ziua în care l-am pornit pentru prima dată. Ecranul nu s-a zgâriat, marginile nu s-au cojit pentru că sunt din aluminiu, spatele la fel, fiind dintr-un plastic destul de dur nu prea s-a zgâriat. Doar logo-ul DUOS s-a șters un pic.
Mi-a plăcut faptul că display-ul poate fi citit în orice condiție, chiar și vara când razele bat direct în el. Are acel buton pentru luminozitate suplimentară, OUTDOOR care ajută foarte mult. Acesta este avantajul principal al telefonului, display-ul Super AMOLED care m-a făcut inițial să-l cumpăr.
Am folosit un Samsung Galaxy J5 2016 peste un an – ce NU mi-a plăcut
După un an de utilizare zilnică, bateria a început să cedeze. Se încarcă foarte greu, uneori stă conectat a PC chiar și 10 ore și nu ajunge decât pe la 87%. Uneori se încarcă bine dar imediat după ce-i trag mufa de alimentare, scade la 97%. Oricum, a rezistat destul de bine până acum.
Sunetul în apel este destul de slab. Am observat chestia asta când am testat și alte telefoane dar mai ales când am folosit mai intens casca Bluetooth Plantronics Voyager Edge. Pentru că acum folosesc telefonul doar cu cască Bluetooth, nu mă mai deranjează acest aspect dar e important de precizat.
Noile jocuri devin aproape imposibil de jucat. De ce? Din cauza faptului că J5 2016 e un telefon de aspect, nu unul de performanță. Am precizat în comparația cu Huawei P9 Lite faptul că J5 este de două ori mai slab ca performanță deși P9 Lite e mai ieftin. Era clar că va îmbătrâni prematur.
Acesta este fraților telefonul Android Samsung Galaxy J5 2016, un dispozitiv pe care eu unul îl consider unul dintre cele mai reușite telefoane aduse vreodată pe piață de Samsung.