Cred că în ultimii ani, telefoanele mobile au luat-o pe un drum tare greșit. Au devenit din ce în ce mai mari și drept urmare, mai incomode. Sunt de părere că nu avem nevoie de telefoane mobile mai mari decât sunt astăzi, cu toate că trendul le va duce încet încet înspre 7 inci. De fapt, din cauza faptului că telefoanele ajung astăzi lejer la dimensiuni de 7 inci, au reușit să îngroape complet industria tabletelor de 7 inci. Iată și 3 motive pentru care cred că telefoanele mobile NU trebuie să mai crească în dimensiune în următorii ani.
3 motive pentru care telefoanele mobile NU trebuie să mai crească în dimensiune în următorii ani
- Buzunarele sunt prea mici. E deja dificil să pui în buzunar un telefon de peste 5 inci. Cei care au încercat vreodată să se așeze pe un scaun cu un telefon în buzunar, au observat că este aproape misiune imposibilă. Dimensiunea prea mare naște noi obiceiuri precum scoaterea dispozitivului din buzunar atunci când te așezi undeva.
- Mâinile noastre sunt mici. Să operezi cu o singură mână un telefon de 5 inci sau peste este de asemenea misiune imposibilă. De multe ori este chiar enervant să ai o mână ocupată și cu cealaltă să constați că nu poți nici măcar să răspunzi la telefon.
- Fețele noastre sunt prea mici. E chiar ciudat să ții la ureche un telefon mai mare de 4 inci. Ajungi să semeni cu un tip ce vorbește la o tabletă uneori. Telefoanele mari nu sunt confortabil de ținut la ureche și nu cred că sunt primul care observă asta. Arătăm ridicol cu ele la ureche. Poate că în ziua de azi nu mulți sunt cei care mai sună efectiv folosind telefonul mobil, majoritatea folosesc aplicații online de mesagerie instantă precum Messenger sau WhatsApp, dar cei care sunt nevoiți să efectueze apeluri de voce, par ridicoli cu ditamai tigaia la ureche.