Romanii sunt destul de comozi, insa asta nu-i impiedica sa vrea mai mult de la cei care-i platesc. Care sa fie de fapt adevarul? Dorim sa fim platiti doar pentru ca suntem capabili sa indeplinim X sarcini din fisa postului sau vrem mai mult de la noi si de la viata? Comoditate vs avansare? Nu stiu daca e corect sa punem lucrurile in oglinda in acest mod, insa sincer sa fiu nu vad alt mod pentru a exprima refuzul unora atunci cand vine vorba de relocari.
Stiu, firmele nu pot sa existe numai intr-un anumit oras. Trebuie sa evolueze si ele, sa se dezvolte. Astfel, apar punctele de lucru in alte orase si in strainatate si statisticile indica faptul ca mai putin de 5% dintre angajatii unei firme ar fi dispusi sa accepte o relocare. Daca firma pentru care lucrezi este din Timisoara si ar crea cateva locuri de munca in Brasov, ar avea nevoie de oameni competenti deja formati pentru inceput pe care sa ii reloce acolo.
E greu sa parasesti un oras in care ai crescut si ai copilarit, in care ai familie si prieteni, insa vine un moment in viata fiecaruia cand trebuie sa fie putin mai constient de viitorul sau. Cariera trebuie pusa pe primele locuri pe treapta lucrurilor importante din viata si o relocare nu inseamna sfarsitul lumii. Evident, pentru unii inseamna sfarsit de cariera intr-o anumita formula intrucat refuza din start. Prefera sa o ia de la zero si sa caute ceva angajari in orasul in care s-a stabilit deja.
Nu stiu daca din comoditate actioneaza in acest mod sau din cauza faptului ca le este mult prea greu sa o ia de la zero intr-un oras strain. Poate ca si dupa o anumita varsta, nu-ti mai surade aceasta idee. Cei tineri insa, au ocazia sa sa faca un pas in cariera si sa se testeze in ceea ce priveste capacitatea proprie de remontare si de adaptare. Personal cunosc oameni care n-au nici o problema sa se mute dintr-un oras in altul, cunosc inca si oameni pe care daca ii scoti din Severin sunt in stare sa moara in drum caci nu se pot descurca.
Tu ai accepta o relocare? Daca nu, de ce?
