SHARE

Sistemul de operare Android este masiv, este folosit la scara mondiala si culmea, nu este o amenintare pentru iOS-ul celor de la Apple chiar daca a devenit cel mai popular sistem de operare smartphone. Asadar, care sunt dipozitivele care au impins, au ridicat bara catre cote din ce in ce mai inalte in lumea Android?

2008 – HTC Dream

Acest smartphone este stalpul dezvoltarii sistemului de operare Android. A aparut in octombrie 2008 si avea tastatura QWERTY… Rula Android 1.0 si avea Android Market. Acesta a fost telefonul care a permis dezvoltarea sistemului de operare Android in adevaratul sens al cuvantului. Culmea, telefonul este inca destul de bine vandut sub sigla T-Mobile G1, asa ca nu poate fi pusa la indoiala calitatea acestuia.

htc-dream-w782

2009 HTC Hero

Cei de la HTC au continuat sa investeasca in dezvoltarea Android si acesta a fost punctul in care sistemul de operare Android a inceput sa prinda viata in adevaratul sens al cuvantului. Cu HTC Hero a aparut si interfata HTC Sense prin care cei de la HTC isi puneau “amprenta” asupra Androidului, intalnita si astazi pe telefoanele HTC. Acest telefon nu inspaimanta iPhone-ul, insa dadea viata unui sistem de operare extraordinar.

htc-hero-w782

2009 Motorla Droid

Motorola era deja un gigant in industria smartphone dinainte de aparitia Android, stia ca are nevoie de un smartphone puternic caruia sa ii incredinteze noul sistem de operare. Astfel, producatorul american a conceput Motorola Droid, un smartphone cu tastatura fizica disponibila printr-un simplu slide capabil sa ruleze Android 2.0. De ce este important acest telefon? Pentru ca a beneficiat de cea mai mare campanie publicitara pe teritoriul SUA a acelor vremuri, devenind o problema pentru cei de la Apple.

motorola-droid-w782

2011 Samsung Galaxy Note

Desi nu era cel mai frumos smartphone, desi existau pe piata si alte phablet-uri, cu Galaxy Note s-au facut progrese uriase in lumea Android a acelor vremuri. Avea un display urias de 5.3 inch si un stylus numit S Pen… Oamenii mai vazusera stylus inainte, insa nu unul care sa controleze atat de bine sistemul de operare Android. Telefonul a ramas in istorie pentru cele 10 milioane de bucati vandute din 2011 pana in prezent.

androidpit-galaxy-note-1-w782

Continuarea AICI.

Articole Recomandate

Care a fost primul tău telefon Android? Povestea lui Rambo… Primul meu telefon android a fost un Samsung Galaxy Grand Neo Dual Sim pe care l-am cumpărat de la RCS-RDS în momentul în care aceștia au trecut în re...
Huawei Honor 7 Lite vs Samsung Galaxy J5 2016 – performanță sau calitate de cons... Am spus de multe ori faptul că Samsung Galaxy J5 2016 este cel mai bun telefon sub 1000 de lei. Luni de zile asta am crezut până am dat peste acest Hu...
Probleme Samsung Galaxy S7 și rezolvările lor Samsung Galaxy S7 este un telefon grozav dar din păcate, nici un producător nu a reușit să aducă până acum pe piață telefonul perfect. În cele ce urme...

Ți-a plăcut acest articol? Înscrie-te la NEWSLETTER

Îți vom trimite o dată pe săptămână cele mai importante știri din lumea Android! Nu vă faceți griji, urâm SPAM-ul la fel de mult ca voi.

Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here