SHARE

LG V20 va fi următorul flagship prezentat de compania sud coreeană, având data de lansare chiar astăzi, 6 septembrie. Toți ochii sunt ațintiți asupra acestui dispozitiv din pricina faptului că cei de la Google au confirmat faptul că LG V20 va fi primul telefon ce va rula Android 7.0 Nougat.

Specificațiile care au speriat Vestul… și Estul…

Chiar înainte de lansare niște informații legate de specificațiile lui LG V20 au apărut în presă. Se pare că telefonul va avea un display de 5.7 inci cu o rezoluție 2K, un procesor Snapdragon 820 și 4 GB RAM. Camera video principală va fi de 16 megapixeli și bateria atenție, va fi de 4000 mAh.

Mai știm de asemenea că LG V20 va fi disponibil în versiuni de 32 respectiv 64 GB memorie internă, cu posibilitatea de a mări capacitatea de stocare cu ajutorul unui card MicroSD. Ne bucurăm să vedem și un port USB Type-C implementat în smartphone de cei de la LG. Amatorii de selfie nu vor avea nimic de comentat, telefonul o să aibă o cameră frontală de 8 MPX.

LG V20 + Google =  LOVE

Vestea cea mai interesantă este acel Android 7.0 Nougat cu care telefonul va fi pus în vânzare pentru că tradiția ne obișnuise în alt mod. Până acum, telefoanele Nexus aveau să deschidă show-ul noului sistem de operare Google. E un semn bun, e un semn că și ceilalți producători de telefoane vor pune umărul la implementarea acestui OS în propriile dispozitive ceva mai devreme.

Articole Recomandate

Ai o tabletă veche cu care consideri că nu mai ai ce face? Iată 5 idei destul de... În momentul în care cumperi o tabletă Android, ești conștient de faptul că în câțiva ani, tehnologia și internetul vor evolua suficient de mult cât să...
Piața smartwatch a murit. Aduceți un popă Nu știu cum vi se pare vouă peisajul ceasurilor inteligente, însă din punctul meu de vedere asistăm la un frumos priveghi. Lăsând la o parte imaginea ...
Cum să încarci un telefon FĂRĂ ÎNCĂRCĂTOR (3 moduri năstrușnice) Nu întotdeauna ai la îndemână un încărcător sau o priză și de obicei, cu cât ai bateria mai descărcată cu atât vei fi mai departe de aceste două eleme...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY