SHARE
Samsung Galaxy Note 7

Samsung Galaxy Note 7 este de departe cel mai bun telefon construit de Samsung vreodată. Din păcate, de fiecare dată când compania a scos pe piață ceva foarte mișto, a avut el o bubă. La fel și de data aceasta, când se pare că telefoanele explodează pur și simplu din cauza bateriilor cu probleme.

Nu-i bai, Samsung a rechemat toate telefoanele vândute până acum, urmând să fie înlocuite cu o versiune care nu explodează. Ei bine, lăsând la o parte caracterul exploziv al telefonului, să vedem care sunt cele mai mișto lucruri legate de el, pentru care ar merita să-l cumperi. (Evident, după 21 septembrie când Samsung va expedia către magazine primele loturi de Galaxy Note 7 care nu explodează, așadar mai aveți de așteptat foarte puțin).

Calitate și aspect. Cum arată cel mai bun telefon Samsung de pe piață?

Există destul de multe asemănări între Samsung Galaxy S7 Edge și Samsung Galaxy Note 7. Designul este ceva mai simetric și pentru mulți pare cel mai frumos telefon Android în acest moment. Are un cadru metalic pe margini, curbat astfel încât să ajungă la display-ul ușor curbat de asemenea. Telefonul din cauza designului este destul de simplu de ținut în mână, nu dă senzația că ar avea 5.7 inci. Samsung are o bilă albă pentru chestia asta pentru că nimeni nu-și dorește să scape din mână un telefon scump, alcătuit 95% din sticlă.

Funcțiile de pe exteriorul Samsung Galaxy Note 7

Pe partea din față-sus are senzorul pentru iris, iar jos are butonul de start care are și funcție de cititor de amprentă. Dedesubt, găsim portul mini jack de 3.5 mm, locașul pentru stylus și un conector de tip USB Type-C. Dimensiunile generale ale acestui dispozitiv sunt 153.5 x 73.9 x 7.9 mm.

Senzorul pentru iris este cea mai mișto funcție a acestui telefon. Îți permite să-l deblochezi doar privindu-l. De precizat că deși nu este la fel de funcțional precum senzorul pentru amprentă, senzorul pentru iris este mult mai sigur. Fiecare persoană are un iris unic care rămâne neschimbat de-a lungul vieții și astfel, devine o metodă foarte bună de a identifica o persoană. Desigur, are un drum lung de parcurs dar este primul telefon care-l suportă.

USB-Type C nu este o noutate pentru nimeni. Este implementat de ceva vreme pe telefoane și ne așteptam să fie și pe flagship-ul celor de la Samsung. Prin intermediul lui, telefonul se încarcă mai rapid și poate transfera date mai repede decât cele cu port normal.4

Samsung Galaxy Note 7 este rezistent la apă

Telefonul are certificare IP68 ceea ce este un mare plus pentru cei care doresc să-și poată folosi telefonul în ploaie. De asemenea, IP68 certifică și rezistența la praf. Dacă înainte scăparea stylus-ului în apă era o adevărată tragedie, acum ai scăpat de această problemă.

Ce îmbunătățiri a primit S-Pen

S-Pen vine cu câteva îmbunătățiri. Vârful este mai subțire ceea ce ajută foarte mult pe cei care-l folosesc la scris sau desenat. Apoi, apăsând butonul de pe laterală pentru câteva secunde, acesta se transformă în gumă de șters, ceea ce înseamnă că poți edita notițele fără să mai selectezi din telefon funcția de ștergere.3

Are Samsung Galaxy Note 7 un display mai bun față de precedentul?

Este vorba despre un Super AMOLED QHD cu o rezoluție de 2566 x 1440. Culorile sunt vii, negru este adânc, imaginile par foarte clare. Ar mai fi de precizat faptul că acest display are un filtru HDR10 pentru lumină albastră  pentru a reduce oboseala ochilor, fiind acoperit cu Gorilla Glass 5. Display-ul clar este de departe cel mai bun de pe piață în acest moment, mult mai bun decât cel de pe Samsung Galaxy Note 5.

Ce versiune Android rulează Samsung Galaxy Note 7?

Interfața nu mai este TouchWizz, Samsung îi zice acum Grace UX. Este o interfață mult mai matură și chiar „grațioasă”… Versiunea Android cu care vine este Android 6.0.1 Marshmallow iar în acest moment nu se știe când va veni update-ul pentru Android 7.0 Nougat.

Secure Box mi se pare o aplicație foarte mișto implementată cu ajutorul senzorului de iris. Practic pui într-un folder tot ce consideri de valoare și folderul cu pricina nu poate fi accesat decât cu senzorul biometric.

Cât de performant este acest Samsung Galaxy Note 7?

Telefonul este anunțat în două variante, cel cu procesor Snapdragon 820 și cel cu procesor Exynos 8890. Cel cu Exynos pare alegerea cea mai interesantă dar din păcate poate fi cumpărat doar în anumite regiuni. Vine cu 4 GB memorie RAM și 64 GB memorie internă. I se poate atașa un card de memorie MicroSD până la 256 GB. Ca nivel de performanță este undeva pe același palier cu Samsung Galaxy S7 Edge și e un pic dezamăgitor din acest punct de vedere. Ar fi fost o idee bună să aibă 6 GB RAM. În Geekbech scoate 1871 puncte pe single core și 5368 multi core.5

Sunetul este foarte slab

Din punct de vedere al calității sunetului, Samsung a dat-o în bară. Ca și pe Samsung Galaxy S7 Edge, după ce treci de 75% nivel audio, calitatea începe să dispară. E destul de frustrant pentru că e vorba despre un telefon care se vrea a fi cel mai bun din lume. Are o singură boxă pusă ca de niște începători pe partea de jos a ramei, putând fi foarte simplu astupată cu mâna. Cei care se vor juca pe acest telefon vor auzi cu urechile lor cât de aiurea e calitatea.

Camera foto este de departe cea mai bună din lume

Camera este aceeași de pe Samsung Galaxy S7 Edge și are un senzor de 12 megapixeli, f/1.7. Se bucură de asemenea de tehnologia Dual Pixel și poate face fotografii foarte detaliate cu un contrast destul de bun. De asemenea, aplicația camerei a fost îmbunătățită, poți face mai simplu tranziția dintre cele două camere și poți porni aplicația în sine apăsând de două ori pe butonul Home. Cât despre tehnologii, auto focusul este foarte rapid, stabilizatorul optic de imagine își face treaba de minune iar culorile surprinse sunt excelente. Camera frontală este una de 5 megapixeli dar senzorul este tot f/1.7 și este foarte bună pentru cei care sunt mari amatori de selfie.

Să aducem în discuție și bateria?

Ei bine, în cazul în care nu explodează, bateria de pe Samsung Galaxy Note 7  are 3500 mAh, cu 100 mAh mai puțin decât Samsung Galaxy S7 Edge. Cu toate acestea, bateria rezistă destul de bine la forjat, are fast charging și poate fi încărcată de la 0 la 80% în doar 80 de minute. Oricum, telefoanele explozive au fost rechemate și vor fi schimbate.2

Concluzie Samsung Galaxy Note 7

Samsung Galaxy Note 7 este un smartphone senzațional care va aduce plusvaloare celor care au de-a face cu productivitatea. E clar că nu-i genul de telefon adresat oricui, dimensiunile mari și prețul de top nu-l vor face accesibil oricui dar până la urmă este ceva destul de normal.

Samsung Galaxy Note 7 nu este un telefon care se adresează tuturor. Poate să facă de toate și are funcții noi dar nu ar fi o idee bună să-l cumpărați doar pentru că e cel mai nou flagship al Samsung. Nu cred că noile funcții merită bani în plus atât timp cât este la fel de puternic din punct de vedere al performanței precum un Samsung Galaxy S7 Edge.

sursă foto: androidpit.com

Articole Recomandate

Samsung Galaxy J5 2016 – după o lună de utilizare S-a făcut o lună de când mi-am cumpărat un Samsung Galaxy J5(2016) și a venit momentul potrivit să spun clar și răspicat ce mi-a plăcut și ce nu mi-a ...
Samsung Galaxy J5 2016 – cel mai bun telefon sub 1000 RON (septembrie 2016) Vreo lună de zile am căutat un telefon sub 1000 RON care să fie cât mai performant, să aibă o calitate de construcție cel puțin medie și nu în ultimul...
Cui recomand casca Bluetooth Plantronics Voyager Edge A trecut 1 an și două luni de când am casca Bluetooth Plantronics Voyager Edge și cred că a venit vremea să-mi spun părerea referitor la calitatea de ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY