SHARE

Terminatorul din perioada premergătoare Android revine. Cred că tuturor ne plac poveștile cu final fericit iar faptul că Nokia a anunțat deja revenirea e o veste foarte bună zic eu. Chiar dacă Microsoft a depus eforturi draconice pentru a ucide acest „Terminator”, iată că nu a reușit. Compania finlandeză are de gând să producă telefoane, ceasuri smart și brățări fitness, însă nu vă așteptați la cine știe ce chiar din prima. Nokia are un drum lung de parcurs pentru a-și recupera coroana.

Ce s-a întâmplat cu Nokia

Nokia era în trecut regele telefoanelor smart și non smart, cum este să zicem Samsung în ziua de azi. În momentul în care iPhone a apărut pe piață, Nokia a avut de suferit destul de mult asemenea altor producători ai vremurilor respective.

Decizia de a rămâne la Symbian OS a fost fatală pentru regele Nokia, rege care și-a pierdut coroana din simplul fapt că nu a vrut să îmbrățișeze cu căldură sistemul de operare Android.

Acum, nu știu dacă decizia de a vinde afacerea către Microsoft a fost de bun augur pentru Microsoft, căci din punctul meu de vedere aceștia nu au reușit să „scoată la lumină” Lumia, din contră, au dat cu oiștea-n gard mai departe. Apropo de Lumia, anul trecut vânzările au scăzut cu 73%. O cifră colosală, catastrofală.lumia

Ce se întâmplă acum cu Nokia

Nokia a recăpătat din drepturile vândute către Microsoft și va putea produce din nou o serie de telefoane, cu excepția Lumia. Microsoft a dorit să păstreze această marcă. Compania finlandeză va vinde licența către o companie numită HMD Global, ce va utiliza brandul Nokia  pentru a fabrica o serie de telefoane și tablete Android. În mod suspicios de interesant, HMD Global are relații cu Foxconn – amintiți-vă de tableta aceea Nokia N1. A fost concepută de Nokia/HMD/Foxconn.

Cel mai interesant aspect este faptul că Nokia va fabrica și niște ceasuri smart , făcând deja o investiție de 191 milioane de dolari cumpărând compania Withings, celebră în acest sector. Cred că este o combinație destul de reușită dacă ne gândim la faptul că Withings nu are brand awareness așa cum are Nokia și vor face astfel casă destul de bună.

Articole Recomandate

A fost identificată cauza pentru explozia Galaxy Note 7 O companie independentă a pornit într-o investigație proprie pentru a afla de ce explodează telefoanele Note 7 și a descoperit o gravă eroare în desig...
Digi Mobil primește un upgrade – banda LTE (1)2100 De câteva zile, prin Drobeta Turnu Severin am început să primesc semnal pentru 4G. Telefonul meu pe care-l cumpărasem în urmă cu o lună nu opera în ba...
OnePlus 3T va fi lansat pe 14 noiembrie Celebra companie OnePlus care a intrat ca un tăvălug în piața smartphone și a dat la o parte giganți precum Samsung și LG, are de gând să lanseze un n...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY