SHARE
Nexus

Se zvonește că HTC pregătește 2 telefoane Nexus în 2016. Cu nume de cod „Sailfish” și „Marlin”, cele două sunt de mult timp pândite de toată lumea și iată că s-au scurs câteva specificații în presă. Android Police a publicat niște informații privitoare la Nexus Marlin, dispozitivul care a fost numit neoficial Nexus 6 2016 și cică sunt șanse foarte mari ca acestea să fie reale.

Specificații Nexus Marlin

  • Display 5.5 inci AMOLED cu rezoluție WQHD 2560 x 1440 pixeli
  • Procesor Qualcomm Quad-Core
  • 4 GB RAM
  • Între 32 sau 128 GB memorie internă
  • Baterie de 3450 mAh
  • Camera frontală de 8 MPX iar cea principală de pe spate de 12 MPX
  • Senzor de amprentă pe spatele dispozitivului
  • Bluetooth 4.2
  • Port USB Type-C
  • Boxe orientate în jos

Din păcate nu se cunoaște încă chipset-ul dispozitivului, însă e posibil să fie vorba de Snapdragon 820 sau următoarele versiuni Snapdragon 821 sau 823.

De asemenea, Android Police a scris că nu va fi o versiune de 64 GB memorie internă, ci doar una de 32 GB și una de 128 GB. Poate că Google nu a văzut necesară varianta de 64 GB după experiența cu P6, așa că nu are de gând să o mai producă și pentru HTC Marlin.

Dispozitivul mai mic va fi de data aceasta Sailfish, care va avea aceleași camere ca fratele mai mare Marlin, va avea același procesor, același RAM și cam același design. Va fi ceva de genul iPhone 6s vs iPhone 6s Plus

Articole Recomandate

Digi Mobil primește un upgrade – banda LTE (1)2100 De câteva zile, prin Drobeta Turnu Severin am început să primesc semnal pentru 4G. Telefonul meu pe care-l cumpărasem în urmă cu o lună nu opera în ba...
OnePlus 3T va fi lansat pe 14 noiembrie Celebra companie OnePlus care a intrat ca un tăvălug în piața smartphone și a dat la o parte giganți precum Samsung și LG, are de gând să lanseze un n...
Android Marshmallow – Apogeul Android Marshmallow începe să-și ia avânt din ce în ce mai serios. Noi date ne indică faptul că această versiune are parte de o creștere semnificativă...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY